fbpx
 

Timiș: proiectul privind Palatul Administrativ din Ciacova este în curs de implementare de către primărie

Timiș: proiectul privind Palatul Administrativ din Ciacova este în curs de implementare de către primărie

Petru Filip, primarul orașului Ciacova, a anunțat că proiectul privind Palatul Administrativ al unității administrativ-teritoriale este în curs de implementare. Lucrările sunt în desfășurare, iar acesta va fi un punct de reper pentru oraș, a spus edilul liberal.

În cadrul obiectivului de investiții, a adăugat Petru Filip, va funcționa și un centru cultural care va avea un muzeu, o bibliotecă, o sală de conferințe și o sală de proiecție, acestea fiind dotate la cele mai înalte standarde.

„Cu aceste facilități moderne, vom putea organiza o gamă largă de activități și evenimente pentru tineri, elevi și preșcolari, contribuind astfel la dezvoltarea intelectuală și culturală a viitoarelor generații”, a precizat primarul liberal al orașului Ciacova.

Sursa: Petru Filip

Articolul Timiș: proiectul privind Palatul Administrativ din Ciacova este în curs de implementare de către primărie apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Timiș: proiectul privind Palatul Administrativ din Ciacova este în curs de implementare de către primărie