fbpx
 

Tecuci: finanțare de 30 milioane lei pentru realizarea bazinului de înot pe strada Gh. Petrașcu

Tecuci: finanțare de 30 milioane lei pentru realizarea bazinului de înot pe strada Gh. Petrașcu

Tecuciul va beneficia de o finanțare de 30 milioane lei pentru realizarea bazinului de înot pe strada Gh. Petrașcu, conform edilului Lucian Costin.

Lucian Costin: „A fost semnat ordinul de ministrul pentru finanțarea bazinului de înot de la Tecuci. Valoarea investiției este 30.000.000 lei (circa 6 milioane de euro) și ne este asigurată cu sprijinul ministrului PNL al Dezvoltării, Adrian Ioan Veştea”.

„Mă bucur nespus vă dau această veste, chiar astăzi, de Ziua Națională a Înotului. Tecuciul are mare nevoie de un bazin de înot și sunt fericit că acest proiect, de suflet aș putea spune, a fost aprobat”, a spus liberalul.

Acesta a explicat că bazinul de înot va fi construit pe strada Gh. Petrașcu la fostele unități militare: „Va fi atât didactic dar și de agrement, toți tecucenii vor avea acces, iar de aici pot pleca și viitori campioni. Cine știe, poate că viitorul David Popovici va fi un tecucean”, a precizat edilul.

„Se cuvine să aduc mulțumiri publice tuturor celor care au crezut în reușita acestui proiect și l-au susținut, în special colegului meu deputat George Stângă, președintele PNL Galați. Am demonstrat că suntem o echipă, că se poate, cu perseverență și determinare”, a transmis Lucian Costin.

sursă: Lucian Costin, Facebook

Articolul Tecuci: finanțare de 30 milioane lei pentru realizarea bazinului de înot pe strada Gh. Petrașcu apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Tecuci: finanțare de 30 milioane lei pentru realizarea bazinului de înot pe strada Gh. Petrașcu