fbpx
 

Senatorul Marcel Vela: Proiect de lege care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie

Senatorul Marcel Vela: Proiect de lege care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie

Senatorul Marcel Vela a anunțat un proiect de lege care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie, cu scopul de a-și acoperi atât cofinanțarea, cât și cheltuielile neeligibile, atât de necesare implementării de proiecte europene.

„Suntem în fața unui vot extrem de important pentru România. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24 din 2023, aprobată prin acest proiect de lege, a fost extrem de importantă pentru toate unitățile teritoriale și administrative din România, indiferent de numele și de culoarea politică a primarilor și a președinților de consilii județene, având în vedere faptul că în prezent se înregistrează la nivelul UAT-urilor o finanțare destul de complexă, și uneori deficitară, astfel încât primarii, președinții de consilii județene nu pot, împreună cu forurile legislative locale și județene, să susțină cofinanțarea unor proiecte europene sau sumele neeligibile din aceste proiecte.

Vreau să subliniez faptul că în prezent, în România, sunt în derulare 2.835 de proiecte, care au termen de finalizare 31 decembrie 2023. Și acest proiect de lege care permite acordarea unor împrumuturi pentru cele două destinații – cofinanțare, respectiv acoperirea unor cheltuieli neeligibile, este un balon de oxigen extrem de important pentru dezvoltarea României.”, transmite Marcel Vela, senator PNL.

Sursa: Facebook PNL Caras Severin

Articolul Senatorul Marcel Vela: Proiect de lege care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Senatorul Marcel Vela: Proiect de lege care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie