fbpx
 

Secretarul de Stat Irinel Scrioșteanu: Început bun al lucrărilor de lărgire a Centurii Capitalei pe partea de sud, aferente primului lot A1 – DN5

Secretarul de Stat Irinel Scrioșteanu: Început bun al lucrărilor de lărgire a Centurii Capitalei pe partea de sud, aferente primului lot A1 – DN5

Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor, a anunțat că este un început bun al lucrărilor de lărgire a Centurii Capitalei pe partea de sud, aferente primului lot A1 – DN5.

„Am fost pe șantierul Centurii București, unde se desfășoară lucrările de lărgire la 4 benzi de la A1 spre Pasajul Domnesti ( lot 1)”, a spus liberalul.

Lucrările aflate în desfășurare în șantier, în acest moment, sunt:

  • realizare strat de formă din balast la breteaua de separare a circulației pe sensul DN5 – A1;
  • execuție lucrări de umpluturi cu balast la strada Margaretelor, stradă care face legătura între Centura Capitalei și viitoarea parcare de lungă durată ce se execută în cadrul acestui contract;
  • execuție armare fundație aferentă grupului social din parcarea de lungă durată;
  • execuție strat de fundație din agregate naturale stabilizate cu lianți hidraulici rutieri la parcarea de lungă durată de la km 54+765;
  • execuție lucrări de săpaturi pentru conducta de apă ELCEN (firul 1) amplasată la intersecția giratorie proiectată pe Centura București și drumul de legătură (strada Margaretelor) la parcarea de lungă durată;
  • desființare conductă de apă ELCEN (firul 2), amplasată la intersecția giratorie proiectată pe Centura București și drumul de legătură (strada Margaretelor) la parcarea de lungă durată;
  • relocare rețele de utilități publice pe sectorul de drum de la km 54+700 la km 55+390.

Proiectul prevede realizarea primei parcări de lungă durată de pe DNCB

Acesta a precizat că „proiectul prevede realizarea primei parcări de lungă durată de pe DNCB, destinată inclusiv autocamioanelor, al cărui acces va fi asigurat din intersecția giratorie proiectată pe Centura Bucureștiului, prin drum de legătură, pentru a putea fi accesată din toate direcțiile”.

„Vă reamintim faptul că și Lotul 2 aferent acestei lărgiri la 4 benzi a Centurii București între A1 și DN5, și anume până la intersecția cu DN5, are contract de proiectare si execuție, iar,  în acest moment, suntem la finalul realizării proiectului tehnic și a etapei de obținere a avizelor necesare pentru emiterea autorizației de construire. Pentru Lotul 2, lucrările sunt estimate să înceapă maximum în luna Septembrie”, a explicat Secretarul de Stat.

„Amplasamentul lucrărilor aferente Lotului 1 se află în zona de sud a Centurii Capitalei, pe sectorul cuprins între A1 (km 55+520) și km 54+700, inclusiv parcarea de lungă durată de la km 54+765, pe teritoriul următoarelor unități administrative: Municipiul București, comuna Domnești și comuna Chiajna din județul Ilfov”, a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu.

sursă: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook

Articolul Secretarul de Stat Irinel Scrioșteanu: Început bun al lucrărilor de lărgire a Centurii Capitalei pe partea de sud, aferente primului lot A1 – DN5 apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Secretarul de Stat Irinel Scrioșteanu: Început bun al lucrărilor de lărgire a Centurii Capitalei pe partea de sud, aferente primului lot A1 – DN5