fbpx
 

Ministrul Mircea Fechet a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul și ministrul mediului din Republica Slovacia, Tomáša Taraba

Ministrul Mircea Fechet a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul și ministrul mediului din Republica Slovacia, Tomáša Taraba

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a avut o întrevedere ieri, la sediul UE de la COP28, cu viceprim-ministrul și ministrul mediului din Republica Slovacia, Tomáša Taraba. La reuniune au participat secretarul de stat Ionut Sorin Banciu și membrii delegației României la COP28.

Subiectul discuției a fost colaborarea între cele două state, atât în perspectivă bilaterală, cât și la nivelul UE, pentru managementul eficient al carnivorelor mari.

“Impactul schimbărilor climatice asupra biodiversității se resimte din ce în ce mai puternic, iar speciile de carnivore mari precum ursul și lupul nu fac excepție de la acest trend. Am convenit cu partenerii din Slovacia să folosim experiența acumulată în gestionarea acestor specii și să identificăm soluții comune pentru a depăși dificultățile pe care ambele state le întâmpină în prezent”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

sursă: Mircea Fechet, Facebook

Articolul Ministrul Mircea Fechet a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul și ministrul mediului din Republica Slovacia, Tomáša Taraba apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Ministrul Mircea Fechet a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul și ministrul mediului din Republica Slovacia, Tomáša Taraba