18 sept. Maramureș: proiecte în valoare de 30 milioane euro pentru dezvoltarea învățământului din județ
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a semnat, alături de Ligia Deca, ministrul Educației, două contracte de finanțare în valoare de 30 milioane euro pentru dezvoltarea învățământului din județ. Primul vizează realizarea unui Campus prefesional integrat din Regiunea de Nord-Vest, respectiv achiziția a 31 de microbuze electrice pentru transportul elevilor.
„În cadrul Campusului profesional vor fi create spații de cazare pentru 300 elevi și studenți în 6 unități de cazare, o sală de sport, un bazin de înot, două terenuri de sport exterioare și un parc pe o suprafață de 2 ha. De asemenea, vom oferi burse de studiu, iar elevii și studenții maramureșeni care vor opta pentru un învățământ profesional modern, vor avea acces la infrastructură educațională la standarde de ultimă oră, urmând cursuri pe o rută completă în sistem dual, de la școală profesională, liceu și până la facultate, alături de partenerii economici care s-au alăturat proiectului nostru.
Campusul se află în vecinătatea parcului industrial din Baia Sprie, asigurând astfel forța de muncă bine calificată pentru companiile care vor investi în Maramureș”, transmite Ionel Bogdan.
„Implicarea autorităților locale, a Inspectoratului Școlar Județean, a mediului universitar și a mediului privat de afaceri din Maramureș a făcut ca învățământul dual din județ să poată fi pus în valoare prin acest program de excelență – o oportunitate pentru tineri de a-și valorifica potențialul încă de timpuriu, într-un mediu performant și care, în același timp, facilitează inserția pe piața muncii”, adaugă Ligia Deca.
„Campusul vine în completarea parcului industrial inteligent pentru care CJ Maramureș a câștigat finanțare. Va fi o investiție cu un buget total de 126 mil lei, din care finanțare PNRR de 100 mil lei, cu o contribuție a CJ Maramureș de 26 milioane lei.
Campusul va include 1 unitate de învățământ, 6 corpuri de cazare, 1 sală de sport, 1 bazin de înot și 1 parc.
Parteneri și beneficiari în proiect vor fi și copiii noștri, elevi ai Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, filiera tehnică și profesională”, precizează Bîrda Sebastian Alin, edilul liberal al orașului Baia Sprie.
De asemenea, cele 31 de microbuze electrice vor fi date în folosință școlilor din mediul rural pentru transportul elevilor la unitățile de învățământ. În plus, au fost și livrate trei microbuze pentru transportul elevilor, achiziționate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Adrian Veștea. Acestea vor deservi pentru Tăuții Măgherăuș, Șomcuța Mare și Seini.
Sursa: Ligia Deca / Ionel Bogdan / Bîrda Sebastian Alin
Articolul Maramureș: proiecte în valoare de 30 milioane euro pentru dezvoltarea învățământului din județ apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Maramureș: proiecte în valoare de 30 milioane euro pentru dezvoltarea învățământului din județ