fbpx
 

Maramureș: Consiliul Județean a reabilitat DJ186E din Botiza – s-a finalizat execuția covorului asfaltic

Maramureș: Consiliul Județean a reabilitat DJ186E din Botiza – s-a finalizat execuția covorului asfaltic

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a efectuat o vizită de lucru la modernizarea Drumului Județean 186E din Botiza. Liberalul a precizat că s-a finalizat execuția covorului asfaltic. Prin acest proiect, se adaugă încă un drum județean reabilitat de către societatea Drumuri și Poduri Maramureș.

„Până acum s-au realizat lucrări precum: lărgirea benzilor de rulare și pregătirea terasamentelor; aducerea la cotă a acostamentelor prin completare cu piatră spartă; consolidarea terasamentelor prin execuția a două ziduri de sprijin; execuția a 8 podețe transversale; ridicarea la cotă a capacelor căminelor de canalizare; execuția covorului asfaltic”, transmite Ionel Bogdan.

„Ultimele lucrări care urmează să fie realizate vizează completarea acostamentelor, montarea parapeților metalici și execuția marcajelor transversale și longitudinale.

Localnicii din Botiza sunt foarte încântați de această lucrare, pentru că au așteptat de mulți ani modernizarea acestui drum județean. Și copiii sunt foarte bucuroși pentru că acum pot merge mai ușor cu bicicleta sau cu trotineta pe noul drum”, adaugă președintele CJ Maramureș.

Articolul Maramureș: Consiliul Județean a reabilitat DJ186E din Botiza – s-a finalizat execuția covorului asfaltic apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Maramureș: Consiliul Județean a reabilitat DJ186E din Botiza – s-a finalizat execuția covorului asfaltic