fbpx
 

Maramureș: Consiliul Județean a investit 38 de milioane lei în proiecte destinate oamenilor cu nevoi speciale

Maramureș: Consiliul Județean a investit 38 de milioane lei în proiecte destinate oamenilor cu nevoi speciale

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a investit până acum, de-a lungul acestui mandat, suma de 38 de milioane lei în proiecte destinate oamenilor cu nevoi speciale. Din totalul sumei, 20 milioane lei sunt din bugetul administrației județene, restul fiind asigurați prin fonduri europene sau naționale.

„Încă din primele zile de mandat mi-am propus să îmbunătățesc condițiile pentru oamenii care n-au nicio speranță, niciun ajutor, cei pentru care prea puține s-au făcut, pentru cei din sistemul public de asistență socială pe care Consiliul Județean, prin DGASPC, îi are în grijă și pentru copiii cu nevoi speciale.

Am început câteva proiecte de suflet pentru suflete, proiecte în premieră pentru Consiliul Județean Maramureș și DGASPC, care să rezolve o parte din infrastructura necesară în sistemul public de asistență socială și infrastructura pentru dezvoltarea de servicii publice pentru copiii cu nevoi speciale”, transmite Ionel Bogdan.

„Începând cu luna iulie, 40 de persoane adulte cu dizabilități sunt cazate în centrul de Groși, acolo unde avem patru case noi, dotate și utilate corespunzător, dar mai ales personal de calitate care se preocupă de fiecare beneficiar în parte.

Sunt în total 12 case construite în ultimii doi ani, câte patru case la Groși, Mireșu Mare și Sighetu Marmației. Ultimele opt vor fi date în folosință în toamna aceasta.

Cele 12 case vor găzdui 120 de beneficiari care sunt sau vor fi relocați din alte centre.

Aceste proiecte au o valoare de peste 15,9 milioane de lei, iar cofinanțarea CJ Maramureș este de peste 10 milioane de lei. Este o cofinanțate mare, însă obiectivul acestor proiecte merită tot efortul nostru, de aceea am mers mai departe cu mult curaj și am găsit resursele necesare pentru a putea să le finanțăm”, adaugă președintele Consiliului Județean Maramureș.

„Tot din acest registru sunt alte trei investiții pentru persoanele cu dizabilități. Trei centre de zi pentru acești oameni care au mare nevoie de sprijinul nostru, la Poienile de Sub Munte, Sighetu Marmației și la Firiza. Toate cu o valoare de peste șapte milioane de lei.

Un alt proiect de suflet este Althera, Centrul pentru Terapii Alternative pentru copiii cu nevoi speciale, pe care l-am finalizat ca și construcție și la care lucrăm acum pe partea de dotări și pe structura de specialiști care vor lucra cu copiii maramureșenilor și nu numai, care au mare nevoie de terapii și programe speciale de recuperare.

Am mare încredere că acest centru va fi unul de excelență pentru Maramureș și pentru România. S-au investit și aici peste 15 milioane de lei”, precizează liberalul.

Sursa: Ionel Bogdan

Articolul Maramureș: Consiliul Județean a investit 38 de milioane lei în proiecte destinate oamenilor cu nevoi speciale apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Maramureș: Consiliul Județean a investit 38 de milioane lei în proiecte destinate oamenilor cu nevoi speciale