05 iul. Iustin Cionca: investițiile realizate de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a prezentat investițiile pe care le-a realizat CJA pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere.
Liberalul a precizat că proiectul de modernizare a drumurilor transfrontaliere din judeţul Arad a fost primul de acest fel din România, remarcat și la Bruxelles, unde a fost dat ca exemplu de inițiativă transfrontalieră de coeziune socială.
”În cadrul proiectului nu doar s-au modernizat 20,2 km de drum. Alţi 12,1 km au fost construiţi (sau sunt încă în construcţie) de la zero!”, a transmis Iustin Cionca.
De asemenea, în precedentul ciclu de finanţare prin Programul Interreg România-Ungaria, Județul Arad a câștigat, pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, întreaga sumă alocată pentru opt județe de graniță, prin programul România-Ungaria: Arad, Timiș, Satu Mare, Bihor, Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg.
”Este vorba de 13,89 milioane de euro. Lucrările au fost finalizate, iar astăzi se circulă pe drumurile judeţene din zona transfrontalieră în condiţii de neimaginat cu câţiva ani în urmă!”, a precizat liberalul Iustin Cionca.
”Proiectul strategic de cooperare al județului Arad cu județul Békés contribuie și la creșterea siguranței în trafic, prin crearea unui rute ocolitoare de bună calitate, care dublează DN 7 Arad-Nădlac și DN 79 Arad-Oradea, unele dintre cele mai tranzitate tronsoane de drum din vestul României.
Asta înseamnă mai puțin timp petrecut în trafic, condiții mai sigure de călătorie și o soluție mai ecologică, prin reducerea timpilor și a distanței de deplasare.
Investiția este integrată cu alte proiecte, realizate din diverse surse de finanțare: tronsonul Peregu Mare – Pecica și Turnu – Variașu Mic, Nădlac-Peregu Mare și Pecica-Turnu, Arad – Variașu Mic– Iratoșu, Dorobanți – Macea și Sânmartin – Grăniceri.
Prin acest proiect populația localităților Curtici, Macea, Sânmartin și Socodor are acces la drumuri modernizate, dar investiția are și alte valențe, pe care le voi prezenta în continuare.
Investiția se încadrează în strategia Consiliului Județean Arad de a realiza o rețea de drumuri în zona de graniță prin care să fie potențat rolul de poluri de dezvoltare locală al orașelor Nădlac, Pecica, Curtici, Chișineu-Criș, să se degreveze punctul de frontieră Nădlac prin redistribuirea traficului transfrontalier către puncte de frontieră alternative și prin care să se asigure legătura dintre DN 79 și punctul de frontieră Vărșand cu ocolirea orașului Chișineu-Criș.
Pe același traseu transfrontalier au fost realizate lucrările la centura orașului Curtici, care are lungimea de 7,3 km. Valoarea investiției la centură se ridică la 4,1 milioane de euro.
Șoseaua de centură este realizată de Primăria orașului Curtici, care este parteneră cu Consiliul Județean în proiectul de modernizare a unor drumuri transfrontaliere.”, a declarat Iustin Cionca.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a transmis că această investiție a fost realizată ca urmare a dialogului pe care Consiliul Județean Arad îl are cu mediul de afaceri.
Liberalul a precizat că a înțeles nevoia companiilor arădene pentru atragerea forței de muncă, în condițiile în care șomajul în județ este de sub 1%, iar orașele Sebiș, Sântana și Chișineu Criș raportează șomaj zero.
”Pentru angajatorii din județul Arad este necesară accesarea unor rezervoare noi de resurse umane, iar cea mai la îndemână este piața forței de muncă din Ungaria. Avem astăzi peste o mie de cetățeni maghiari care fac naveta zilnic la companiile din zonele industriale arădene. Dar necesarul și potențialul sunt mult mai mari!”, a declarat Iustin Cionca.
Proiectul strategic al Consiliului Judeţean pe Programul Interreg România-Ungaria este prezentat, astăzi şi mâine, la Békéscsaba, în Ungaria, în cadrul şedinţei Comitetului de Monitorizare al proiectului, la care participă reprezentanţii celor opt judeţe, oficialii Ministerelor Dezvoltării din cele două state şi cele două autorităţi naţionale de management.
Consiliul Judeţean Arad modernizează peste 750 km de drumuri judeţene din reţeaua de 1180 km, prin cel mai amplu program la nivel naţional, demarat în anul 2016.
Sursă: Facebook Iustin Cionca
Articolul Iustin Cionca: investițiile realizate de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Iustin Cionca: investițiile realizate de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere