10 oct. Iași: Primăria comunei Holboca a început lucrările la complexul sportiv
Primăria comunei Holboca din județul Iași a început lucrările la complexul sportiv.
Neculai Pamfil, primarul comunei Holboca: ,Au început lucrările la complexul sportiv. Da, se face! Așa cum s-a întâmplat când unii spuneau și despre alte proiecte că nu se vor face, dar se fac, tot așa și în cazul complexului”.
„Complexul sportiv include: teren de fotbal, pistă de alergare, teren de baschet, teren de handbal/ tenis, vestiare, tribune, parcare și corp administrativ (cu sală de fitness, sală de ședinte, grupuri sanitare, punct de prim ajutor și magazie pentru echipamente). Termen estimat pentru execuție: un an și jumătate”, a spus liberalul.
Acesta a precizat că „finanțarea complexului este asigurată prin Direcţia Investiţii – Departamentul Sport, Învăţământ şi Cultură, în cadrul subprogramului “Săli de sport”. Banii pentru complex provin din fonduri alocate exclusiv pentru investiții în proiecte tip săli de sport. Cu alte cuvinte, banii nu puteau fi alocați pentru alte tipuri de investiții și ar fi fost păcat să nu accesăm aceste fonduri”.
„Așa cum știm și am mai spus, avem nevoie și de spații pentru mișcare și petrecere a timpului liber. Mai mult decât atât, investiția se poate dovedi una benefică inclusiv pentru bugetul local, prin închirierea stadionului pentru diverse evenimente”, a transmis edilul.
Articolul Iași: Primăria comunei Holboca a început lucrările la complexul sportiv apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Iași: Primăria comunei Holboca a început lucrările la complexul sportiv