fbpx
 

Dâmbovița: Echipamente moderne în școli, extinderea utilităților și asfaltarea drumurilor comunale în Dărmănești

Dâmbovița: Echipamente moderne în școli, extinderea utilităților și asfaltarea drumurilor comunale în Dărmănești

Valentin Mihalache, primarul liberal al comunei Dărmănești, a accesat finanțări pentru zona educațională, infrastructură, extinderea utilităților și cultură.

“2023 este un an în care culegem roadele muncii, iar comunitatea se poate bucura de investițiile promise. Alături de echipa din primărie am reușit să accesăm finanțări pentru a degreva bugetul local de cheltuielile cu investițiile. Banii atrași au fost direcționați spre zona educațională, infrastructură, extinderea utilităților și cultură.”,a precizat primarul liberal Valentin Mihalache.

,,Am semnat contractu pentru Dotarea cu mobilier,materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ  preuniversitar la nivelul comunei Dărmănești. Valoarea contractului de finantare prin PNRR este de 1.110.407,24 lei și ne oferă șansa de a asigura elevilor din localitate condiții moderne în procesul educațional.

Avem în derulare lucrări pentru: construire Sală de Sport Școlară în comuna Dărmănești , investiție aflată în derulare Compania Națională de Investiții; extindere, reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural în Dărmănești, investiție aflată în derulare Compania Națională de Investiții; modernizare Școala gimnazială Dărmănești, proiect la care a fost predat amplasamentul către Compania Națională de Investiții.

Totodată, sunt și proiecte în curs de semnare a contractelor: extinderea rețelei de canalizare în comuna Dărmănești , în 3 săptămâni se emite ordinul de începere a lucrărilor; modernizarea drumurilor comunale și străzi în comuna Dărmănești, proiect finanțat la care urmează semnarea contractului. Având în vedere, că în următorii 2 – 3 ani vom finaliza rețelele de canalizare și asfaltarea drumurilor comunale, am început și evaluarea drumurilor agricole pentru cadastrare și modernizare.

Am obținut finanțare prin PNRR pentru realizarea unei creșe cu 50 de locuri. Proiectul Educație de calitate pentru cei mici în Comuna Dărmănești a fost declarat admis în luna mai pe apelul <Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare> (PNRR), lansat de Ministerul Educației. Comuna Dărmănești va beneficia de o finanțare de  189.700 euro pentru a realiza o creșă cu 50 de locuri. Creșa va fi amenajată în școala veche din Mărginenii de Sus.

Am profitat și de oportunitatea oferită de AFM, astfel că Primăria Dărmănești se află între cele 495 de localități din țară ce beneficiază de programul Rabla Local. Prin programul privind casarea autovehiculelor uzate, 50 de astfel de mașini din comună pot fi casate cu bani de la bugetul local (600 lei) și bani de la fondul de mediu (2400 lei).”, transmite acesta într-un comunicat de presă.

Articolul Dâmbovița: Echipamente moderne în școli, extinderea utilităților și asfaltarea drumurilor comunale în Dărmănești apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Dâmbovița: Echipamente moderne în școli, extinderea utilităților și asfaltarea drumurilor comunale în Dărmănești