25 aug. Cluj-Napoca: Școli noi și modernizate în fiecare cartier al orașului cu fonduri europene
Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a anunțat școli noi și modernizate în fiecare cartier al orașului: Cartierul Iris, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” modernizată cu fonduri europene – nou corp de cădire, nouă sală de sport, capacitate crescută de la 240 la 630 locuri pentru elevi. Valoare proiect: 6,1 milioane euro.
”Săptămâna viitoare va fi demarată procedura de recepție a lucrărilor, astfel încât în noul an școlar elevii să înceapă cursurile într-o școală nouă și modernizată!
Continuăm investiția în educație: Educația reprezintă cea mai sigură investiție într-un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri, deoarece este lipsită de grija falimentului.Prin extinderea școlii cu un nou corp de clădire (regim de înălțime P+2E), din toamnă 630 elevi vor beneficia de dotările moderne și noua sală de sport.”, a declarat edilul liberal.
Alte informații despre proiect:
- sală de sport nou construită, cu o suprafață de 1142 mp, dotată pentru organizarea de competiții sportive naționale
- reabilitarea termică a corpului de clădire existent
- echiparea clădirii existente cu facilități pentru persoanele cu dizabilități – lift, rampe, grup sanitar dedicat
- dotarea cu echipamente didactice moderne (precum tablete interactive) și echipamente IT
- panouri solare și fotovoltaice
- sală multifuncțională, sală de mese, vestiare și spații pentru jocuri sportive, două biblioteci (la etajul I și etajul II)
- laboratoare dotate cu mobilier specific
- sistem de iluminat cu tehnologie LED ș.a.
Sursă: Facebook Emil Boc
Articolul Cluj-Napoca: Școli noi și modernizate în fiecare cartier al orașului cu fonduri europene apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Cluj-Napoca: Școli noi și modernizate în fiecare cartier al orașului cu fonduri europene