05 sept. CJ Arad: au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare în comuna Livada
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și primarul Iosif Bimbo, au fost în teren, acolo unde au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare.
Primăria a împărțit lucrarea în cinci tronsoane, dintre care trei intră în execuție: canalizarea integrală a Sânleanului, zona Grădiște (dinspre strada Vișinului) și o parte din Livada.
Un tronson este finanțat prin Programul Anghel Saligny și cofinanțat de Consiliul Județean Arad, iar celelalte două tronsoane sunt finanțate din bugetul comunei Livada.
„Nu vor exista măriri de impozite și taxe datorită canalizării.”, a declarat primarul comunei Livada.
„Canalizarea din Livada a fost în mijlocul unei lupte politice. Am înțeles că și ieri prin comună se mai împărțeau pliante care contestă Primăria pentru realizarea canalizării, din bani propriu și prin Programul Anghel Saligny. Întrebarea este dacă se dorește realizarea mai rapidă a lucrării și branșarea caselor, așa cum cer localnicii, sau continuarea unei lupte care nu ajută pe nimeni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Primarul comunei Livada, Iosif Bimbo, a precizat că: „Prin munca noastră de patru ani se îndeplinește un vis. Foarte multă lume s-a lăudat că va face canalizare la Livada, iar noi chiar o facem, cu ajutorul domnului președinte Cionca. Ne-a dat un sfat bun, să aplicăm pentru finanțare prin Programul Anghel Saligny, și îl punem în aplicare, fiindcă scurtăm astfel termenul de realizare a canalizării. Am trecut peste toate problemele și mă bucur ca astăzi putem porni lucrările”.
„Eu am îndemnat localitățile care au capacitatea să scrie proiecte, să aplice pentru finanțări prin diverse programe europene sau guvernamentale. La Livada este o dorință a populației de a beneficia cât mai rapid de canalizare, de aceea soluția administrației locale este bună. Consiliul Județean va fi alături de primăria din Livada, așa cum suntem aproape de fiecare primar din județ, care muncește. De aceea candidăm în tandem, să putem să ne ajutăm apoi unii pe ceilalți. La Consiliul Județean avem angajați bine pregătiți și putem oferi asistență tuturor primăriilor care au nevoie”, a completat președintele CJ Arad.
Sursă: Facebook Consiliul Județean Arad
Articolul CJ Arad: au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare în comuna Livada apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
CJ Arad: au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare în comuna Livada