fbpx
 

Noutăți

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, anunță începutul asfaltării Pasajului Doamna Ghica. Așadar, proiectul respectiv se apropie de finalizare. „Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din Capitală, Pasajul Dna Ghica, se apropie de finalizare. După turnarea straturilor de asfalt, urmează: realizarea marcajelor rutiere; lucrările de iluminat;...

Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, a anunțat obținerea unei finanțări noi nerambursabile prin care se vor construi 15 stații de încărcare a vehiculelor electrice și plug-in hybrid în 8 orașe și comune ilfovene. Cererea a fost depusă la Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul...

Adrian-Ioan Veștea a transmis că în calitate de ministru al Dezvoltării, a ales o abordare focalizată pe beneficii pentru oameni. Ministrul liberal s-a aflat în județul Hunedoara pentru a verifica personal stadiul lucrărilor de investiții finanțate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. ”În orașul Călan,...

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, anunță începutul demersurilor pentru semaforizarea a 21 de intersecții și treceri de pietoni din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6 din București. „Proiectul urmărește creșterea siguranței rutiere în Capitală, prin amplasarea de semafoare. Toate echipamentele care se vor instala în intersecții...