Am discutat și am prezentat de fiecare dată, care ne sunt liniile de suport pentru realizarea acestor politici. Sunt liniile de finanțare. În momentul de față avem 3 linii de finanțare. O să încep cu cele proprii – liniile de finanțare de la bugetul de stat. Domnul președinte Veștea a prezentat că s-a folosit de programele guvernamentale, prin care s-au asigurat investiții la nivel local. Acolo, discutăm de bani care au o perioadă de implementare de 10 ani de zile, sunt fonduri asigurate cu o consistență serioasă, de peste 60 de miliarde de euro, în tot ceea ce înseamnă reducerea acestor disparități între urban și rural, încă în 2023, noi vorbim despre proiecte de apă, canalizare, asfalt, încă vorbim de extinderea rețelei de gaz. Am căutat la nivelul Coaliție ca prin aprobarea acestui buget pentru Programul Național de Investiții Anghel Saligny, să ne ducem exact către aceste probleme și să se rezolvăm.
Tot de la bugetul de stat, în ultimii 2 ani de zile, și în 2022 și 2023, s-au alocat cele mai mari sume pentru investiții. Dacă menționăm de fiecare dată că anul 2022 a fost anul în care am absorbit cea mai mare sumă din fondurile europene, anul acesta ne propunem cel puțin aceeași sumă.
Mentionam de fiecare data ca anul 2022 a fost anul în care am absorbit cea mai mare suma de la fondurile europene. Anul acesta ne propunem cel puțin aceeași suma, minimum este de 10 miliarde astfel incat sa ne îndeplinim obiectivul de a absorbi 90 din fondurile de coeziune, totuși doresc sa scot în evidenta ca anul acesta fondurile de stat pentru investiții sunt de peste 20 de miliarde de euro.
Trebuie sa privim cu încredere și trebuie sa privim cat se poate de transparent la modul în care folosim aceste sume pentru investiții, aceștia sunt bani prin care cu adevărat putem sa dezvoltam România.
Sunt fondurile europene atat pe coeziune cât și pe PNRR, sunt fonduri consistente, mai avem 80 de miliarde de euro pana in 2026 cand se inchide PNRR, 2027 pe fondurile de coeziune si avem fondurile din investițiile străine directe, bani care continua sa vina in România.
Anul trecut mi-a plăcut să spunem ca am reușit să convingem investitorii străini ca tara noastra a pus bazele pentru oportunități de investiții și abordarea noastră este una corecta ajungandu-se la 11 miliarde de euro investiții străine.
Anul acesta creșterea investițiilor străine este cu aproximativ 4% peste perioada similară a anului 2022, deci aproximativ 2 miliarde de euro în primele doua luni.
Fiecare dintre acestea reprezinta oportunitati pe care dumneavoastra oamenii de afaceri stiti foarte bine sa le intrebuintati. Sunt aici în sală prezenți o parte din miniștrii liberali, dialogul cu Guvernul, cu ministerele, cu celelalte instituții ale statului trebuie sa ne ducă în așa fel incat ei sa fie îndreptați către sprijinirea mediului de afaceri din România.
Nu putem să venim cu proiecte care sa defavorizeze oamenii de afaceri români, la nivel de Guvern anm luat măsuri prin care am dorit sa indreptam tocmai acea chestiune prin care sa nu mai fim doar exportattori de productie agricola, grau, porumb , neprelucrat. Ne-am îndreptat cu asigurare de finantari pentru capital de lucru pentru industria alimentară. Am avut si avem in continuare discuții si dezbaterii pentru ca din perspectiva mea, agricultură și industria alimentara reprezinta si desigur IT, sper ca domnul ministru Burduja sa nu fie nevoie sa repet de fiecare a înțeles foarte bine ca IT-ul și tehnologia reprezintă elemente de potențial, primele, face parte din primele trei elemente de potențial ale dezvoltării țării noastre.
Va spuneam ca am luat aceste măsuri prin care am încercat sa stimulam procesatorii români, în care am încercat sa stimulam fermierii români, am încercat sa vedem care sunt problemele pe lanțul acesta de la producător la consumator.
Am discutat cu procesatorii, probabil ca în sală printre dumneavoastră se găsesc procesatori de produse alimentare. Am căutat sa discutam cu retailerii și să vedem care sunt problemele care duc la multiplicarea prețului de la vanzare până la raft de patru ori, de cinci ori, absolut în defavoarea consumatorului roman.
Sa stiti ca în baza dialogului a existat acea buna voință din partea fiecărui jucător de pe acest lanț sa inteleaga si sa vina cu solutii astfel incat sa putem sa facem în așa fel incat sa nu intervenim în așa fel incat sa nu lăsăm piața sa functioneze liber, dar fiecare sa poata sa își gestioneze propria afacere si sa nu ajungem la efecte prin care fermierul român, producătorul agricol roman sa nu intre-n “moarte clinică”, sa dispară de tot.
As dori sa spun foarte multe legat de tot ceea ce ne dorim noi și sunt convins că putem sa facem.
Am sa mă mai refer doar la cateva chestiuni care țin de crezul nostru si de obiectivul nostru la nivel de PNL, s-a făcut aici vorbire de ceea ce înseamnă sprijinul la nivelul antreprenorilor astfel incat sa facem astfel încât mai mulți români să iasă din acea categorie cu venituri mici si sa intre in categoria celor cu venituri de mijloc, sa va facem pe dumneavostra sa dati salarii mai mari și sa reușiți să pregătiți forța de munca pentru a trece de la nivelul acesta al salariului minim de supraviețuire și să atacăm de ce nu, segmentul acesta de valoare adaugata mare și astfel incat clasa de mijloc din tara noastra sa creasca si sunt convins ca oamenii pe masura ce au venituri mai mari, isi pot permite sa aibă un consum mai mare, sa ne crestem productia interna , sa ne crestem consumul si sa facem în așa fel incat tot ceea ce reprezinta in momentul de fata îngrijorare fata de numărul mare a celor cu salariu minim, 11 milioane, să poată sa scadă până la cel mai mic nivel posibil și să ne asigurăm ca intr-adevar putem sa facem pentru cetățenii romanii, dincolo de discutii, angajamente si promisiuni politice, ca la final de luna in baza veniturilor pe care le au sa poata sa si puna deoparte ceva, sa poata sa isi si permita o vacanta, acces la educatie si la sanatate in conditii de calitate cat mai bune.
O alta chestiune pe care vreau sa o ating în final este aceea prin care vreau sa va încurajez=z sa aveti acel nivel de voință prin care sa ieșiți din acel perimetru judetean , national si sa ajungeți sa deveniti jucători internaționali. Am spus la o conferinta ca tara noastra va conta in mediul economic international atunci cand vom avea și noi, sper sa nu fac reclamă, Siemens-ul nostru, Samsung-ul nostru, atunci vom conta cu adevărat în mediul economic internațional
Avem nevoie de acesta consolidare, avem nevoie de curajul dumneavostra iar dumneavoastră de sprijinul nostru să puteti sa puteti sa capitalizati și sa intrati in jocul acesta mare.
România nu poate sa se laude în continuare doar cu cateva produse tradiționale, Sunt tradiționale, sunt ale noastre, sunt mandria nostra, dar putem mai mult de atat, avem potențial uman incredibil. Nu am știut sa il verificam. Astăzi mulți dintre ei sunt în Diaspora, trebuie sa le cream condiții sa se intoarca in tara.
Este adevărat lucrează în Diaspora și pentru țară, au trimis în țara acele sume de bani de care a vorbit domnul Borza, sunt deosebit de importante pentru economia țării noastre, dar avem datoria față de ei sa le cream condiții sa se intoarca in tara, să își manifeste spiritul de mandrie nationala, patriotică aici în țară. Poate sa își dezvolte ce au invatat acolo, aici în țara nostra.
Eu închei aici exprimându-și convingerea și speranta ca înțelegeți aceasta activitate a Clubului de Afaceri Liberal, a PNL ca nefiind altceva decat o activitate prin care dorim sa reaprindem acel nivel de ambiție, sa transmitem mesajul ca romanii pot mai mult, ca România merită mai mult și dincolo de cifre și de date statistice este important ceea ce vrem noi sa facem , ceea ce propunem noi sa facem, cat de mult ne pasa de noi înșine și de ceilalți de langa noi.
Ca atare, multumindu-va pentru faptul ca ați participat și va veți participa și de acum înainte la acesta caravana antreprenoriala îmi doresc foarte mult ca pe parcursul derulării ei, sa nu asteptam finalul, să venim cu modelul de dezvoltare economica pentru ca nu ne va folosi. Știm noi cum va fi vremea atunci? Știm noi cum vor fi timpurile atunci? Pe masura ce găsim soluții sa trecem sa le implementăm. Caramida cu caramida ajungem sus sa punem acoperisul si aici este simplu ca ne ajuta Bilka. este cat se poate de la indemana noastra,Nu spun ca este usor, este doar la indemana noastra, este doar o chestiune de voință, este o chestiune de inițiativă și Slavă -Domnului inițiativa dumneavoastră aveți, și este o chestiune de responsabilitate, responsabilitatea noastra a institutiilor statului.
Va multumesc și pentru ca astăzi încă ne găsim în Săptămâna luminată, în ziua de Izvorul Tămăduirii, sa dea Dumnezeu sa ne tamaduim de cele rele și găsim doar soluțiile cele bune.
Va multumesc!