fbpx
 

Caraș-Severin: primăria Reșița are în desfășurare 31 de proiecte în valoare de 750 milioane lei

Caraș-Severin: primăria Reșița are în desfășurare 31 de proiecte în valoare de 750 milioane lei

Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a anunțat că administrația locală pe care o conduce are în desfășurare 31 de proiecte în valoare de 750 milioane lei. Edilul subliniază importanța proiectului care face referire la realizarea transportului în comun de tip tramvai, însă primăria se concentrează pe toate, unele urmând să fie finalizate și în cursul acestui an.

„Am făcut un inventar și vreau să spun că, în acest moment, sunt 31 de proiecte care sunt în lucru, începute și nefinalizate. 31 de proiecte cu o valoare de 150 de milioane de euro sau 750 de milioane de lei.

Este un volum extrem de mare, pe noi este o presiune mare, mai mult pe colegii mei decât pe mine. Mie mi-a fost ușor, i-am pus la lucru, am semnat contracte de finanțare și mai departe dați drumul la achiziții și la implementare. Dar să gestionezi, ca instituție, 31 de lucrări simultan, vă spun că nu este ușor deloc. Am început să luăm piciorul de pe pedala de accelerație, am simțit că colegii nu mai prea pot duce. Nu este ușor, trebuie să ne cuantificăm resursele, important este să ne focusăm sau să prioritizăm proiectele care sunt în criză.

Cel mai important proiect, la ora actuală, pentru administrația locală reșițeană este, bineînțeles, proiectul tramvai, dar o atenție deosebită se îndreaptă și spre celelalte proiecte, în condițiile în care trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an”, adaugă Ioan Popa.

Sursa: Ioan Popa

Articolul Caraș-Severin: primăria Reșița are în desfășurare 31 de proiecte în valoare de 750 milioane lei apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Caraș-Severin: primăria Reșița are în desfășurare 31 de proiecte în valoare de 750 milioane lei