18 iul. Caraș-Severin: 9.6 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii stradale a orașului Moldova Nouă
Ion Chisăliță, primarul orașului Moldova Nouă, a semnat contractul de finanțare, în valoare de 9.630.856 lei, pentru modernizarea infrastructurii stradale. Alături de edil a participat și liberalul Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării. Fondurile vor fi asigurate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
„Am semnat un proiect foarte important, infrastructura stradală pe «Anghel Saligny», ce înseamnă asfaltarea străzilor din Orașul Nou, o parte din Moldova Veche și o parte din Moldova Nouă.
Proiectul Tehnic îl avem făcut, este la primărie, iar de azi este pe platformă și sper ca foarte repede să facem licitația pentru execuția și asfaltarea acestor străzi. Această investiție rezolvă probleme importante în tot Orașul Nou și în celelalte două localități”, transmite Ion Chisăliță.
Sursa: Primăria orașului Moldova Nouă
Articolul Caraș-Severin: 9.6 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii stradale a orașului Moldova Nouă apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Caraș-Severin: 9.6 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii stradale a orașului Moldova Nouă