04 iul. Brașov: Primarul Silviu Șchiopu a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Canalizarea apelor menajere din localitatea Ungra”
Silviu Șchiopu, primarul comunei Ungra, a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ,,Canalizarea apelor menajere din localitatea Ungra, cu deversarea în stația de epurare a localității Hoghiz, județul Brașov”.
Investiția are o valoare totală de 13.722.017,04 lei din care de la bugetul de stat, prin Programul Național Anghel Saligny, comuna Ungra va primi 11.000.000 lei.
”Pentru aceasta investiție pregătirea documentației, în vederea depunerii solicitării de finanțare, a început în vara anului 2021, iar un an mai târziu am fost înștiințați că proiectul nostru a fost acceptat spre finanțare.
De la acel moment și până în prezent s-a lucrat la pregătirea tuturor documentelor necesare semnării contractului (intabulări, studii topografice, avize și autorizații, proiect tehnic).
Nu a fost ușor, iar pe această cale vreau să mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul și cu ajutorul cărora astăzi am reușit să mai facem un pas important pentru comuna noastră.”, a declarat edilul liberal Silviu Șchiopu.
Sursă: Facebook Silviu Șchiopu
Articolul Brașov: Primarul Silviu Șchiopu a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Canalizarea apelor menajere din localitatea Ungra” apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Brașov: Primarul Silviu Șchiopu a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Canalizarea apelor menajere din localitatea Ungra”