21 iun. Bihor: reprezentanții locali și județeni s-au întâlnit cu cei implicați în realizarea Inelului Rutier Metropolitan Oradea
Reprezentanții locali și județeni s-au întâlnit cu cei implicați în realizarea Inelului Rutier Metropolitan Oradea. Au participat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Gligor, primarul comunei Oșorhei și proiectanții.
„Am participat la o ședință de lucru cu toți cei implicați în realizarea Inelului Rutier Metropolitan Oradea, noul drum care va lega cele mai importante artere din jurul Oradiei, DN1 (spre Cluj), DN76 (spre Deva) și DN79 (spre Arad). Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili ultimele detalii ale proiectului tehnic și de a definitiva intersecțiile acestui drum cu drumurile comunale și de exploatare agricolă de pe raza comunelor Sânmartin și Oșorhei.
Inelul este împărțit în două loturi. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum, de 8 kilometri, pornește de la acest viaduct și ajunge în Oșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu”, transmite Mircea Mălan.
„Până la sfârșitul lunii Iulie se va finaliza proiectul tehnic pentru tronsonul 2, urmând ca lucrările de execuție să înceapă în luna august.
Inelul Rutier Metropolitan Oradea va fi finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny și se realizează de Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Primăria Oradea, Primăria Nojorid, Primăria Sânmartin și Primăria Oșorhei”, adaugă vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Sursa: Mircea Mălan
Articolul Bihor: reprezentanții locali și județeni s-au întâlnit cu cei implicați în realizarea Inelului Rutier Metropolitan Oradea apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Bihor: reprezentanții locali și județeni s-au întâlnit cu cei implicați în realizarea Inelului Rutier Metropolitan Oradea