fbpx
 

Bihor: primăria Oradea va moderniza străzile Traian Goga și Plantelor printr-o investiție de peste 10 milioane lei

Bihor: primăria Oradea va moderniza străzile Traian Goga și Plantelor printr-o investiție de peste 10 milioane lei

Primăria Oradea va moderniza străzile Traian Goga din cartierul Nufărul și strada Plantelor din Episcopia. Consilierii locali au aprobat studiile de fezabilitate precum și indicatorii tehnico-economici ai celor două străzi. Investiția pentru ambele străzi depășește 10 milioane de lei.

„În ceea ce privește strada Traian Goga din cartierul Nufărul, artera principală are îmbrăcămintea asfaltică degradată iar șanțurile de colectare a apelor pluviale nu au continuitate. De asemenea, arterele laterale nu sunt asfaltate, apa pluvială nu are posibilitate de scurgere, astfel că la ploi abundente apa stagnează pe terenurile riveranilor și pe drum. Strada Traian Goga are un tronson principal și mai multe artere perpendiculare pe acesta, de o parte și alta, având lungimea totală de circa 1319 m.

Strada este propusă spre modernizare, respectiv amenajare carosabil, trotuare, accese, rezolvarea scurgerii apelor pluviale și iluminat public. Conform proiectelor, carosabilul va fi mărginit de rigolă la bordură și bordură, iar trotuarele se vor amenaja pe ambele părți pe toată lungimea străzii, fiind proiectate cu rampe de acces (borduri înclinate) în dreptul trecerilor de pietoni, pentru a ușura circulația persoanelor cu dizabilități.

Se vor realiza marcajele și indicatoarele rutiere pentru siguranța circulației și se vor amenaja spații verzi pe toată lungimea traseelor studiate, pe o suprafață de 1167,38 mp”, transmit reprezentanții primăriei Oradea.

„Strada Plantelor din cartierul Episcopia este o stradă nemodernizată. Carosabilul este într-o stare avansată de degradare, având gropi și denivelări, fără trotuare, nu are un sistem de canalizare a apelor pluviale, modernizarea străzii fiind necesară și oportună.

Prin studiul de fezabilitate se propune amenajarea carosabilului, trotuarelor, acceselor, spațiilor verzi, a intersecțiilor cu străzile adiacente, realizarea canalizării pluviale, a marcajelor și indicatoarelor. Lungimea proiectată a străzii este de 562,47 m, fiind o stradă de categoria a III-a, cu două benzi de circulație și cu partea carosabilă de 5,50 m. În cadrul lucrărilor, acolo unde spațiul disponibil permite acest lucru, se vor realiza spații verzi până la nivelul umpluturii cu pământ și nivelarea acestuia în interiorul perimetrului conturat de bordurile ce delimitează spațiile verzi. Structura rutieră pentru accese va fi identică cu cea a carosabilului, iar trotuarele vor avea lățimea minimă de 1 m și vor fi încadrate cu borduri prefabricate din beton de ciment. La trecerile de pietoni și la intersecții se vor realiza rampe și marcaj corespunzător pentru accesul persoanelor cu handicap”, adaugă serviciul de comunicare al administrației locale din Oradea.

Sursa: Primăria Oradea

Articolul Bihor: primăria Oradea va moderniza străzile Traian Goga și Plantelor printr-o investiție de peste 10 milioane lei apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Bihor: primăria Oradea va moderniza străzile Traian Goga și Plantelor printr-o investiție de peste 10 milioane lei