fbpx
 

Bihor: primăria Oradea a aprobat studiul de fezabilitate pentru pasajul subteran în zona gării – investiție de 92 milioane lei

Bihor: primăria Oradea a aprobat studiul de fezabilitate pentru pasajul subteran în zona gării – investiție de 92 milioane lei

Consilierii locali ai primăriei Oradea au aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și coridul de expropiere pentru obiectivul de investiții „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii, etapa 2”, prin care se va realiza un pasaj subteran în zona gării. Investiția totală are o valoare de 92.696.799 lei, fără TVA, iar lucrările vor fi depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027. Proiectarea este finanțată prin Programul Operațional Asistență Tehnică.

„Pentru pietonalizarea pieței București din zona Gării se propune realizarea unui pasaj rutier subteran pe Calea Republicii, pe relația Nord – Sud, având o lungime totală de 566 de metri, din care pasajul propriu-zis – 380 metri, rampa – 96 metri, iar lățimea unei benzi/rampă de urcare-coborâre de 2×4 metri”, transmit reprezentanții primăriei Oradea.

„În zona Gării va fi practic un hub intermodal de transport, având în vedere că va exista legătură între tren, tramvai, autobuz și celelalte mijloace de transport, cu o parcare de scurtă durată pentru cei care vor ajunge aici. După semnarea contractelor de finanțare, care se va întâmpla în această toamnă, vom demara procedura de licitație pentru execuție, iar asta înseamnă că undeva în vara – toamna anului viitor, vor putea începe lucrările propriu-zise”, adaugă Florin Birta, edilul liberal al municipiului Oradea.

„Obiectivul de investiții vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul (din dreptul Parcului Petőfi) și Gara Oradea (str. Sf. Ladislau). În această etapă se urmărește crearea unei benzi dedicate pentru tramvai și autobuz prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată. Astfel, traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul și autobuzele vor circula la nivelul solului.

Proiectul mai prevede reamenajarea zonei din fața Gării Oradea, prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier și realizarea unei zone intermodale în Piața București (nod între următoarele tipuri de transport: feroviar, tramvaie, autobuze regionale, autobuze OTL, taxi).

Tot în această etapă se vor reabilita suprafața carosabilă și trotuarele aferente străzii Republicii, se vor moderniza stațiile de tramvai și autobuz, se vor înlocui stâlpii de susținere a firului de contact şi stâlpii de iluminat și se vor amplasa mobilier urban, coșuri de gunoi și rastele pentru biciclete”, precizează serviciul de comunicare al administrației locale din Oradea.

Sursa: Primăria Oradea

Articolul Bihor: primăria Oradea a aprobat studiul de fezabilitate pentru pasajul subteran în zona gării – investiție de 92 milioane lei apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Bihor: primăria Oradea a aprobat studiul de fezabilitate pentru pasajul subteran în zona gării – investiție de 92 milioane lei