25 iul. Bihor: lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare a municipiului Oradea au ajuns la 76% – investiție de 108 milioane lei
Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare din municipiul Oradea au ajuns la 76%. Primarul Florin Birta a vizitat mai multe șantiere, iar edilul a precizat că până la sfârșitul anului 2023 orașul va avea 85% din întreg sistemul de termoficare reabilitat. Investiția pentru acest proiect este în valoare de 108.033.148 lei, fără TVA.
„Așa cum am anunțat încă din iunie, am amânat aceste șantiere care blochează traficul pentru perioada de vacanță, când circulația este mai lejeră. Am vizitat azi trei din aceste zone cu blocaje, zona Averescu unde se înlocuiesc conductele, b-dul Magheru, unde este blocată o bandă de circulație pe direcția Centrul Civic – Magazinul Crișul și zona Colegiului Național Emanuil Gojdu, unde sunt tot lucrări de înlocuire a acestor magistrale. Vrem ca toate aceste lucrări să fie finalizate până în toamnă, când reîncepe școala. La finalul acestei etape care vizează 23 de kilometri de conducte primare reabilitate, vom avea 85% din sistemul de termoficare reabilitat. Asta înseamnă că nu vom mai avea pierderi pe rețea, nu vom mai avea ierni în care orădenii să rămână perioade îndelungate de timp fără agent termic sau apă caldă, așa cum se întâmplă în alte orașe și, totodată, costul de producere a gigacaloriei și suportat de locuitorii orașului va fi mult mai mic decât în alte zone”, transmite Florin Birta.
„În continuarea celor două etape anterioare, etapa a III-a coroborată cu investiția Nufărul 1 Geotermal va duce reabilitarea rețelei de transport la un procent de 85% din lungimea totală a rețelei primare (având aproximativ 86 km) și va consolida reabilitarea și modernizarea SACET Oradea prin reabilitarea de puncte termice și rețele de distribuție, iar acolo unde este posibil tehnic și fezabil economic, renunțarea la punctele termice mari, de cvartal și înlocuirea acestora cu minipuncte termice, la nivel de condominiu.
Totodată, în zona Ioșia Nord se creează premisele tehnice necesare utilizării superioare a resursei geotermale – în cursul iernii trecute cele 6 puncte termice din cartier fiind alimentate preponderent din energie geotermală, în funcție de regimul de funcționare necesar”, adaugă reprezentanții primăriei Oradea.
„În etapa I, 2014- 2015, au fost reabilitați 7,5 km, în etapa a II-a, 2017- 2018, 21,3 kilometri, iar în etapa a III-a, 23 de kilometri, lucrări care se derulează în prezent. Le mulțumesc colegilor mei din cadrul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Societății de Termoficare Oradea, care se preocupă de implementarea proiectului, precum și constructorilor care lucrează la acest proiect și care se mobilizează exemplar, chiar dacă afară sunt temperaturi foarte mari, astfel încât să se încadreze în termen și până la finalul anului să fie încheiate aceste lucrări și să nu pierdem niciun ban european”, spune edilul liberal.
Sursa: Primăria Oradea
Articolul Bihor: lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare a municipiului Oradea au ajuns la 76% – investiție de 108 milioane lei apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Bihor: lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare a municipiului Oradea au ajuns la 76% – investiție de 108 milioane lei