14 iul. Bihor: finanțare în valoare de 120 milioane lei pentru centura Aleșd
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractul de finanțare pentru centura Aleșd. Acesta este în valoare de 120 milioane lei, iar proiectul este un parteneriat între Compania Națională de Autostrăzi și administrația județeană.
„Până acum lucrările executate au fost finanțate din bugetul Ministerului Transporturilor. Sumele achitate constructorilor până acum urmează să fie recuperate din fonduri europene, iar restul de executat va fi decontat în cadrul Programul Infrastructură Mare.
Se toarnă stratul de uzură pe tronsonul dintre Tinăud și Peștiș. Săptămâna viitoare toate lucrările pe acest tronson (inclusiv cele două girații de la capetele acestuia) vor fi gata”, transmite Ilie Bolojan.
„Săptămâna viitoare este programată semnarea contractului de finanțare din fonduri europene și pentru realizarea documentației tehnice a drumului expres Arad – Oradea.
Până în toamnă se vor semna și celelalte două contracte de finanțare pe care le mai realizăm în parteneriat cu CNAIR: centura municipiului Beiuș și varianta ocolitoare Sânmartin”, adaugă liberalul.
Sursa: Ilie Bolojan
Articolul Bihor: finanțare în valoare de 120 milioane lei pentru centura Aleșd apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Bihor: finanțare în valoare de 120 milioane lei pentru centura Aleșd