fbpx
 

Author: PNL COAL

  • All
  • Noutăți

Proiectul care prevede extinderea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Bihor avansează, semnându-se contractul între primăria Oradea și constructorul desemnat. Investiția va fi realizată din fonduri europene, iar cei 44.127.364 milioane lei, fără TVA, vor fi asigurați prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În cadrul obiectivului de investiții...

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat 5 sedii moderne de instanță până la finalul lui 2023 și peste 2.000 de locuri noi de detenție ca urmare a parteneriatului dintre Ministerul Justiției și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până în 2025. „Asigurarea infrastructurii judiciare devine o...

Administrația locală din Târgu Lăpuș a obținut finanțare pentru un proiect care prevede dotarea cu mobilier, materiale didactice și cu echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe de pe raza unității administrativ teritoriale. Fondurile, în valoare de 7.578.514 lei, vor fi...