fbpx
  • All
  • Noutăți

Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a anunțat o investiție de peste 6,5 milioane euro cu fonduri europene pentru realizarea unui centru integrat de preluare a tuturor tipuri de deșeuri de la cetățeni, cu excepția deșeurilor menajere. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui centru integrat...

Primarul Laurențiu Tîrziu a semnat contractul de execuție pentru modernizarea Căminului Cultural din satul Babșa, aparținător comunei Belinț. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Edilul liberal a anunțat că s-au obținut toate avizele, s-a obținut autorizația de construcție și...

Florin Birta, primarul municipiului Oradea, s-a întâlnit cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja. În cadrul acesteia, au abordat tema asigurării cantității de gaze naturale necesare orașului pentru sezonul rece. Oradea are nevoie de 1.2 milioane MWh de gaze naturale pentru această iarnă, au comunicat reprezentanții administrației...

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, prioritizează benzile unice dedicate transportului public, astfel realizând și o astfel de bandă specială pentru STB și pe bulevardul Aviatorilor. Liberalul a precizat că s-a finalizat prima etapă din proiectul de sistematizare a traficului pe bulevardul Regele Mihai I, Șoseaua Kiseleff...

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a transmis intervenirea administrației județene pe DJ 582, tronsonul rutier cu o lungime de 47 km. Aici se vor efectua lucrări de reparații a infrastructurii. „Prin lucrările pe care le derulăm zilele acestea ne dorim să asigurăm o circulație în...

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a anunțat aprobarea finanțării pentru proiectele de extindere a rețelelor de gaz în localitățile din județ. Investiția totală însumează 40 de milioane euro, iar primarii localităților vizate au fost anunțați de finanțare de ministrul Dezvoltării Adrian Veștea care se...

Primăria din comuna Moșnița Nouă a primit finanțare pentru construirea centrului de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți de pe raza unității administrativ teritoriale. Investiția, în valoare de 1.632.873, este realizată din fonduri asigurate prin PNRR. Reprezentanții primăriei transmis că...