26 ian. Bihor: cetățenii comunei Lunca au fost racordați la gaz printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean – investiție de peste 9 milioane lei
Conducerea Consiliului Județean Bihor a anunțat finalizarea proiectului de introducere a rețelei de gaze naturale în comuna Lunca. O investiție în valoare de 8.949.139 lei, fără TVA, iar fondurile au fost asigurate de către administrația județeană, administrația locală a comunei și de către furnizor.
Prin intermediul acestui proiect au fost construiți 28 de kilometri de rețele în satele Lunca, Hotărel, Sârbești, Seghiște și Șuștiu.
„Consiliul Județean Bihor a venit alături de comuna Lunca prin sprijin logistic și financiar. Vom continua să facem acest lucru și în alte proiecte. Prin introducerea rețelelor de gaz s-au creat premisele dezvoltării în continuare a comunității”, a transmis Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor.
„Introducerea rețelelor de gaz este foarte importantă pentru locuitorii comunei noastre. Până acum, oamenii aveau posibilitatea de a se încălzi doar cu lemne, dar și în cazul acestora prețul a tot crescut în ultima vreme. Să nu mai vorbim de confortul pe care îl aduce o centrală pe gaz. De asemenea, firmele din comună și potențialii investitori vor avea de acum o sursă de energie sigură și la îndemână”, a adăugat edilul comunei Lunca, Ioan Popa.
Reprezentanții administrației județene din Bihor au reamintit că instituția alocă în fiecare an 5 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor de introducere sau extindere a rețelelor de gaze naturale.
Sursa: Consiliul Județean Bihor
Articolul Bihor: cetățenii comunei Lunca au fost racordați la gaz printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean – investiție de peste 9 milioane lei apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Bihor: cetățenii comunei Lunca au fost racordați la gaz printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean – investiție de peste 9 milioane lei