fbpx
 

Bihor: primăria Oradea va amplasa 375 de insule supraterane încasetate pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere

Bihor: primăria Oradea va amplasa 375 de insule supraterane încasetate pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere

Reprezentanții primăriei Oradea au anunțat achiziția a înca 100 de insule supraterane încasetate pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere. Acestora li se adaugă cele 275 deja achiziționate.

Insulele supraterane sunt formate din 5 containere pentru toate fracțiile de deșeuri menajere. Invesiția pentru cele 100 insule suplimentare este în valoare de 8.605.681 lei, fondurile fiind susținute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

La începutul anului 2023, primăria Oradea a primit finanțare prin PNRR pentru achiziția a 275 de insule supraterane, acestea făcând parte din proiectul „Dezvoltare, modernizare și completare a sistemului de management integrat al deșeurilor municipale la nivelul municipiului Oradea”, a adăugat conducerea administrației locale din Oradea.

„Noile containere vor fi amplasate în toate cartierele din oraș și vor fi protejate anti-vandalism, precum și împotriva accesului neautorizat, fiind dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate”, au transmis reprezentanții primăriei Oradea.

Sursa: Primăria Oradea

Articolul Bihor: primăria Oradea va amplasa 375 de insule supraterane încasetate pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Bihor: primăria Oradea va amplasa 375 de insule supraterane încasetate pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere