16 nov. Senatorul Liviu Brătescu: Vot pozitiv pentru proiectul legislativ privind implementarea de servicii consulare online pentru românii din diaspora
Senatorul Liviu Brătescu a votat proiectul legislativ privind implementarea de servicii consulare online pentru românii din diaspora în plenul Senatului României.
„Implementarea serviciilor consulare online reprezintă o treaptă importantă în simplificarea relației românilor din diaspora cu administrația.
Această inițiativă oferă posibilitatea ca românii din diaspora să aibă acces la servicii consulare direct online, eliminând astfel necesitatea de a face drumuri lungi sau de a se prezenta personal la sediile misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare.”, transmite Liviu Brătescu, senator PNL.
De asemenea, liberalul precizează că: „Digitalizarea și tehnologia deschid uși către o relație mai simplă și mai directă între românii din diaspora și instituțiile consulare. Prin intermediul acestor servicii online, actele consulare pot fi obținute mai rapid și mai eficient, fără a mai fi necesară prezența fizică la sediile consulare.”
Sursa: Facebook Liviu Brătescu
Articolul Senatorul Liviu Brătescu: Vot pozitiv pentru proiectul legislativ privind implementarea de servicii consulare online pentru românii din diaspora apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Senatorul Liviu Brătescu: Vot pozitiv pentru proiectul legislativ privind implementarea de servicii consulare online pentru românii din diaspora