fbpx
 

Bihor: primul Centru cu Aport Voluntar pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase s-a deschis la Aleșd

Bihor: primul Centru cu Aport Voluntar pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase s-a deschis la Aleșd

Primul Centru cu Aport Voluntar pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase din județul Bihor s-a deschis la Aleșd. Proiectul a fost realizat din fonduri europene, făcând parte din „Sistemul de MAnagement Integrat al Deșeurilor”.

Prin această investiție, cetățenii din Aleșd și comunele alăturate vor putea depozita, gratuit, deșeurile voluminoase, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Bihor.

„Cetățenii vor putea depozita deșeuri precum anvelope, mobilă, plastic, hârtie, carton, textile, sticlă, metal, deșeuri din construcții, deșeuri de grădină, deșeuri electrice și electronice, ulei vegetal uzat, bidoane insecticide, cutii de la vopsele, neoane și baterii de dimensiuni mici”, a adăugat conducerea administrației județene din Bihor.

În total vor fi realizate 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. În Marghita, Salonta și Beiuș urmează să fie date spre folosință următoarele centre, acestea fiind deja finalizate, 12 platforme sunt în lucru, iar pentru alte 16 se va desemna constructorul, au precizat reprezentanții administrației județene din Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Articolul Bihor: primul Centru cu Aport Voluntar pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase s-a deschis la Aleșd apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Bihor: primul Centru cu Aport Voluntar pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase s-a deschis la Aleșd