fbpx
 

Secretarul de Stat Eduard Mititelu: Au fost adoptate și publicate Normele de Referință pentru Realizarea Interoperabilității

Secretarul de Stat Eduard Mititelu: Au fost adoptate și publicate Normele de Referință pentru Realizarea Interoperabilității

Eduard Mititelu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Normelor de Referință pentru Realizarea Interoperabilității.

Prin intermediul acestor norme se urmărește simplificarea și digitalizarea serviciilor publice, cât și interacțiunea stat-cetățean, prin comunicarea între ele a sistemelor informatice din administrația publică.

„Aceste norme deschid drumul spre crearea platformei naționale de interoperabilitate. Am coordonat elaborarea acestor norme, care au stat în dezbatere publică o bună perioadă de timp. Aceste norme au un impact direct către toată administrația publică și, în acest sens, am invitat toate ministerele și asociațiile orașelor și comunelor, alături de consiliile județene, să aducă îmbunătățiri prin feedback-urile oferite”, a spus Secretarul de Stat în Ministerul Cercetării.

„Aceste norme deschid drumul spre crearea platformei naționale de interoperabilitate.

Am coordonat elaborarea acestor norme, iar pentru conturarea lor, am consultat societatea civilă (prin dezbatere publică). Nu am grăbit procesul, dimpotrivă! Aceste normele au stat în dezbatere o bună perioadă de timp, tocmai pentru a colecta cât mai multe păreri. De asemenea, am invitat direct toate ministerele și asociațiile orașelor și comunelor, alături de consiliile județene să aducă îmbunătățiri prin feedback-urile oferite, pentru că aceste norme au un impact direct către toată administrația publică”, a adăugat Eduard Mititelu.

Sursa: Eduard Mititelu

Articolul Secretarul de Stat Eduard Mititelu: Au fost adoptate și publicate Normele de Referință pentru Realizarea Interoperabilității apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Secretarul de Stat Eduard Mititelu: Au fost adoptate și publicate Normele de Referință pentru Realizarea Interoperabilității