fbpx
 

Bihor: primăria Oradea a finalizat o parcare supraetajată de 121 de locuri – investiție de 10 milioane lei

Bihor: primăria Oradea a finalizat o parcare supraetajată de 121 de locuri – investiție de 10 milioane lei

În municipiul Oradea s-a finalizat o nouă parcare supraetajată. Aceasta are 121 de locuri de parcare. Astăzi, de Ziua Orașului Oradea, va fi inaugurată. Investiția totală pentru acest proiect este de 10.243.456 lei, fără TVA.

„Această parcare era mai mult decât necesară, deoarece prin pietonalizarea străzii Libertății și modernizarea străzii Iosif Vulcan au fost desființate locurile de parcare care erau amenajate pe marginea drumului și atunci cei care vin în zona respectivă vor putea mai ușor să găsească un loc de parcare.

Cu această parcare finalizată, ajungem aproximativ la două mii de locuri de parcare în zona centrală a municipiului, iar la final de an, când estimăm că va fi finalizată și parcarea din jurul Catedralei Ortodoxe din Centrul Civic, vom depăși două mii de locuri de parcare în parcări sub- sau supraterane, în zona centrală. De asemenea, mai avem parcarea din str. Corneliu Coposu, care mai are aproximativ 400 de locuri de parcare, deci ne apropiem la finalul acestui an de 2.500 de locuri de parcare în afara carosabilului în parcări construite în municipiul Oradea. Din 2020 până în prezent, în fiecare an am finalizat și am dat în folosință pentru orădeni câte-o parcare în Oradea, iar anul viitor sperăm să dăm în folosință și parcarea de la Spitalul Județean. De asemenea, vom continua cu parcările și în viitor: de exemplu, avem un proiect cu o parcare din zona Nufărul și în continuare vom lucra să asigurăm orădenilor astfel de locuri de parcare”, transmite Florin Birta, edilul municipiului Oradea.

Parcarea de pe strada Iosif Vulcan are trei niveluri supraterane, fiind a cincea parcare supraetajată din zona centrală, realizată în ultimii ani de către administrația locală, conform primăriei Oradea.

„Invităm cetățenii, pe toți cei care au locul de muncă în centru sau au treabă în zona centrală să folosească cu încredere această parcare, eliberând astfel partea carosabilă. Începând de joi dimineața, parcarea va fi deschisă publicului, toate nivelele parcării fiind în stare perfectă de funcționare, iar așa cum orădenii s-au obișnuit deja în cazul celorlalte parcări construite de municipalitate, și această parcare va fi la dispoziția cetățenilor în mod gratuit în primele luni de la deschidere”, adaugă edilul liberal.

Sursa: Primăria Oradea

Articolul Bihor: primăria Oradea a finalizat o parcare supraetajată de 121 de locuri – investiție de 10 milioane lei apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Bihor: primăria Oradea a finalizat o parcare supraetajată de 121 de locuri – investiție de 10 milioane lei