10 oct. Maramureș: lucrări de foraje pentru viitorul Drum Expres Baia Mare – Satu Mare – tronsonul va avea o lungime de 59 de kilometri
Pe tronsonul viitorului Drum Expres Baia Mare – Satu Mare se realizează lucrări de foraje pentru a colecta date geologice și geotehnice în vederea proiectării și realizării drumului de mare viteză, conform celor transmise de Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș. Viitorul drum va avea o lungime de 59 de kilometri.
„Forajele se execută pe raza ambelor județe, respectiv în Satu Mare, la kilometrul 13 al drumului expres, și în Maramureș, la kilometrul 56 al drumului.
Aceste lucrări vor fi finalizate în luna decembrie 2023, ulterior vom finaliza studiul de fezabilitate, iar mai apoi vom face demersurile necesare pentru obținerea finanțării necesare pentru realizarea acestui proiect”, transmite Ionel Bogdan.
„Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare va avea o lungime de 59 de kilometri, plus drumurile de legătură, fiind astfel un proiect vital pentru dezvoltarea infrastructurii din ambele județe și crearea de noi conexiuni rutiere”, adaugă președintele liberal al administrației județene din Maramureș.
Sursa: Ionel Bogdan
Articolul Maramureș: lucrări de foraje pentru viitorul Drum Expres Baia Mare – Satu Mare – tronsonul va avea o lungime de 59 de kilometri apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Maramureș: lucrări de foraje pentru viitorul Drum Expres Baia Mare – Satu Mare – tronsonul va avea o lungime de 59 de kilometri