13 sept. București: Senatoarea Monica Anisie continuă campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București
Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și președintele PNL Sector 2, continuă campania „Începem Școala Sănătos”, organizată împreună cu Asociația „Platforma pentru Educație Competitivă” și sprijinită de Organizația Femeilor Liberale a filialei PNL Sector 2.
Între 13 și 15 septembrie, orele 16:00-19:30, toți copiii, dar și însoțitorii acestora vor avea parte de consultații gratuite în specializările: medicină generală, oftalmologie, dermatologie, diabet și nutriți, acestea fiind realizate de către personalul medical al clinicii Noblesse. Evenimentul se află la a doua ediție și obiectivul acestuia este creșterea accesului la servicii de calitate în domeniul sănătății pentru locuitorii Sectorului 2 al Capitalei.
„Începutul de an școlar vine cu multe responsabilități pentru părinți. Eu, ca profesor, dar și ca părinte, înțeleg acest lucru. Cred că fiecare copil trebuie să aibă acces la educație și la servicii de sănătate de calitate. „Începem școala sănătos” este un proiect care îngrijește, dar și educă atât copiii, cât și părinții cu privire la atenția pe care trebuie să o acordăm sănătății. Ca și anul trecut, mă voi bucura să fiu în mijlocul copiilor, părinților și bunicilor. Împreună putem găsi răspuns preocupărilor cu privire la începutul noului an școlar. Mulțumesc pe această cale cadrelor medicale ce se vor ocupa și anul acesta de nevoile micuților, dar și ale adulților!”, precizează Monica Anisie.
Această ediție va avea un element de noutate reprezentat de prezența elevilor Școlii Postliceale Sanitare „Fundeni”, alături de profesorii acestora. Împreună vor răspunde curiozităților celor prezenți privind educația pentru sănătate.
Sursa: PNL Sector 2
Articolul București: Senatoarea Monica Anisie continuă campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
București: Senatoarea Monica Anisie continuă campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București