fbpx
 

Caraș-Severin: primăria Moldova Nouă sprijină proiectul „Împreună pentru copiii noștri”

Caraș-Severin: primăria Moldova Nouă sprijină proiectul „Împreună pentru copiii noștri”

Ion Chisălită, primarul orașului Moldova Nouă, sprijină proiectul coordonat de părintele Mihai Ciucur în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”, respectiv taberele în comunitate, cunoscute sub denumirea Tabăra din Inima Satului.

„Ultima zi de la Tabăra din Inima Satului ne-a regăsit pe Dunăre, participând la o ieșire de poveste spre insula Ostrov! Aici am descoperit un loc minunat, bogat, în care animale precum caii sălbatici, lebedele și pescărușii trăiesc cum nu se poate mai frumos! Bucuria de a participa la o excursie cu ambarcațiunile pe Dunăre, de la Moldova Nouă până pe Ostrov – o insulă bogată în elemente de floră și faună specifice zonei.

Excursia a fost posibilă cu sprijinul primăriei Moldova Nouă, a Centrului de Informare Turistică Moldova Nouă și al rangerilor de la Parcul Natural Porțile de Fier. Pentru cei mai mulți, tabăra a fost cu certitudine cea mai frumoasă amintire a verii, dar și un prilej de cunoaștere sau reconectare cu Dumnezeu și cu învățătura de credință a Bisericii noastre”, precizează Mihai Ciucur.

Sursa: PNL Caraș-Severin

Articolul Caraș-Severin: primăria Moldova Nouă sprijină proiectul „Împreună pentru copiii noștri” apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Caraș-Severin: primăria Moldova Nouă sprijină proiectul „Împreună pentru copiii noștri”