16 aug. Bihor: stadiul lucrărilor la centura Sânmartin a ajuns la 40% – investiție de 35 milioane euro
Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a vizitat lucrările la centura Sânmartin. Stadiul acestora a ajuns la 40%. Investiția este de peste 35 milioane de euro, iar fondurile sunt asigurate prin fonduri europene.
„Am discutat cu reprezentanții firmei care se ocupă de proiect despre stadiul lucrărilor și despre nevoia de a susține un ritm cât mai bun.
Am cerut reprezentanților firmei constructoare să fie atenți la calitatea lucrărilor, deoarece am sesizat unele probleme pe care am cerut să le îndrepte”, precizează Mircea Mălan.
„Drumul de ocolire a localităților Sânmartin și Băile Felix va avea 7,7 kilometri. De-a lungul acestuia este prevăzută o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri.
Valoarea proiectului este de peste 35 de milioane de euro. Finanțarea este asigurată din fonduri europene”, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Sursa: Mircea Mălan
Articolul Bihor: stadiul lucrărilor la centura Sânmartin a ajuns la 40% – investiție de 35 milioane euro apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Bihor: stadiul lucrărilor la centura Sânmartin a ajuns la 40% – investiție de 35 milioane euro