18 iul. Bacău: Primăria comunei Măgura continuă lucrările pentru asfaltarea străzilor
Continuă lucrările pentru asfaltarea străzilor din comuna Măgura, județul Bacău, conform informațiilor publicate de edilul Costras Iordache.
Costras Iordache: „Stratul doi pe străzile Șipote, Arinilor, Nigelului, Zefirului și Scolii din Crihan. Continuăm, pentru că Măgura Contează”.
În luna mai, primăria finaliza prima etapă din proiectul de asfaltare a 8,2 km de drumuri, iar Costras Iordache sublinia că „primul strat de asfalt a ieșit chiar bine, ne pregătim pentru executarea de rigole și accese la proprietățile cetățenilor, după care vom turna și cel de-al doilea strat”.
Investiție de 19,07 milioane lei
Conform declarațiilor făcute, valoarea totală a proiectului este de 19,07 milioane de lei și vizează asfaltarea a 8,2 km de drumuri din comuna Măgura.
Primăria are în plan să asfalteze 2,2 km de drumuri situate în zona Metalbac Cujbic în viitorul apropiat. Proiectul tehnic pentru această inițiativă a fost finalizat și urmează să fie inițiată procedura de licitație.
„Un proiect mult asteptat de locuitorii acestor zone. Mai ales de cei din zonă Metalbac o zona intens populată, un cartier mai nou cu acces direct din DN 11 Bacău- Brașov. Sperăm ca până în toamnă să avem constructor și să demarăm lucrările de amenajare și construire”, a transmis Costras Iordache, primarul comunei Măgura.
sursă: Costras Iordache, Facebook
Articolul Bacău: Primăria comunei Măgura continuă lucrările pentru asfaltarea străzilor apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Bacău: Primăria comunei Măgura continuă lucrările pentru asfaltarea străzilor