fbpx
 

Ligia Deca: Mi-am luat angajamentul de a întâmpina mamele minore cu tot ajutorul pe care noi, la Ministerul Educației, îl putem oferi

Ligia Deca: Mi-am luat angajamentul de a întâmpina mamele minore cu tot ajutorul pe care noi, la Ministerul Educației, îl putem oferi

Ligia Deca, Ministrul Educației, a anunțat că, în timpul mandatului său, și-a luat angajamentul de a întâmpina mamele minore cu tot ajutorul pe care Ministerul Educației îl poate oferi mamelor minore, cât și pentru copiii lor.

Ligia Deca: „Într-un moment în care liniștea, sprijinul familiei și confortul sunt cele mai importante, o tânără mamă a dat naștere unui copil între probele de la Bacalaureat și a promovat cu brio două examene ale maturității, într-o singură zi. Este un act plin de curaj și demn de admirat de mine, de noi, de oricine îi află povestea”.

„În România, realitatea ne arată că numeroase fete devin mame mult prea devreme, iar multe dintre ele abandonează procesul educațional pentru a putea avea grijă de nou-născut. Deși fenomenul maternității timpurii presupune mulți pași de parcurs până să fie complet soluționat, sprijinul nostru este de neclintit”, a spus liberala.

„În timpul mandatului meu, mi-am luat angajamentul de a întâmpina mamele minore cu tot ajutorul pe care noi, la Ministerul Educației, îl putem oferi. Suntem responsabili pentru proiectarea unui viitor mai bun atât pentru ele, cât și pentru copiii lor. Și acest fapt se reflectă în Legile Educației”, a mai precizat ministrul.

Aceasta a subliniat faptul că a „prioritizat scăderea abandonului școlar, iar în viitor, noi soluții concrete vor fi implementate: Vom pune pune la dispoziție cursuri online cu ajutorul cărora mamele minore și elevii părinți își pot continua studiile, de acasă; Flexibilitatea întoarcerii la școală; Vom acorda sprijin psihologic, financiar si moral, astfel încât elevii părinți să aibă parte de condiții cât mai bune pentru a-și îndeplini obiectivele academice”.

„Nu ne oprim aici! Voi munci în continuare pentru accesibilizarea educației în rândul tinerelor vulnerabile. Le doresc multă sănătate mamei și micuțului acesteia”, a transmis Ligia Deca.

sursă: Ligia Deca, Facebook

Articolul Ligia Deca: Mi-am luat angajamentul de a întâmpina mamele minore cu tot ajutorul pe care noi, la Ministerul Educației, îl putem oferi apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Ligia Deca: Mi-am luat angajamentul de a întâmpina mamele minore cu tot ajutorul pe care noi, la Ministerul Educației, îl putem oferi