fbpx
 

Bihor: finanțare în valoare de 2.5 milioane lei pentru programul „Împreună pentru un județ curat”

Bihor: finanțare în valoare de 2.5 milioane lei pentru programul „Împreună pentru un județ curat”

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, anunță finanțarea din bugetul administrației pentru programul „Împreună pentru un județ curat”. Suma este de 2.5 milioane lei, iar aceasta va fi accesată de către 14 unități administrativ-teritoriale, primind un sprijin financiar cuprins între 100.000 și 240.000 lei. Administrațiile locale vizate sunt Șimian, Cetariu, Tulca, Boianu Mare, Abram, Balc, Cociuba Mare, Olcea, Suplacu de Barcău, Șoimi, Batăr, Marghita și Tinca.

„În cadrul programului au prioritate unitățile administrativ-teritoriale care îndeplinesc următoarele condiții: (1) sunt situate pe drumurile naționale unde Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj desfășoară programe de estetică rutieră, curățarea și taluzarea șanțurilor, (2) sunt situate pe drumurile naționale sau județene care au o circulație de cel puțin o mie de mașini în 24 de ore și (3) autoritățile locale care asigură o cofinanțare cât mai mare la obiectul contractului de asociere. 

Consiliul Județean Bihor alocă anual, prin programul „Împreună pentru un județ curat”, suma de 500.000 euro. Fondurile pot fi folosite în următoarele scopuri: achiziționarea unor utilaje necesare acțiunilor de curățenie/igienizare în localități, achitarea serviciilor unor operatori economici care prestează activități de curățenie/igienizare, acoperirea cheltuielilor necesare funcționării/întreținerii utilajelor aflate în dotarea autorităților locale, dar și asigurarea fondurilor necesare pentru executarea acțiunilor de curățenie și întreținere în numele proprietarilor notificați în condițiile legii care nu își curăță terenurile, cu condiția recuperării cheltuielilor de la aceștia”, transmit reprezentanții administrației județene din Bihor.

„Important este faptul că, pentru a primi acești bani, primăriile trebuie să aibă un regulament de curățenie adoptat după regulamentul – cadru stabilit de Consiliul Județean Bihor. Asta înseamnă standarde unitare în tot județul. Atât autoritățile locale, cât și cetățenii, știu că de trei ori pe an trebuie tunsă iarba, că trebuie îngrijit terenul din fața proprietăților și așa mai departe. Impunerea unor standarde de curățenie în județul Bihor va duce în anii următori la schimbarea mentalităților și la o situație mult mai bună în ceea ce privește curățenia în județ și aspectul localităților și al drumurilor”, adaugă Ilie Bolojan.

„Vă reamintim că programul de interes județean „Împreună pentru un județ curat” a fost adoptat în luna noiembrie, 2021.

Prima alocare de fonduri a fost aprobată în luna decembrie 2021, când 18 primării au beneficiat de o sumă totală de 2,75 milioane de lei: Biharia, Cefa, Ceica, Chișlaz, Drăgești, Gepiu, Hidișelu de Sus, Holod, Lăzăreni, Mădăras, Nojorid, Oșorhei, Roșiori, Săcădat, Sălard, Sânmartin, Tămășeu și Tileagd.

În 2022, au fost alocate 2,5 milioane lei pentru 18 primării: Girișu de Criș, Sâmbăta, Salonta, Aușeu, Lugașu de Jos, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Sânnicolau Român, Sântandrei, Toboliu, Vadu Crișului, Beiuș, Ciumeghiu, Diosig, Dobrești și Avram Iancu”, precizează serviciul de comunicare al CJ Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Articolul Bihor: finanțare în valoare de 2.5 milioane lei pentru programul „Împreună pentru un județ curat” apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Bihor: finanțare în valoare de 2.5 milioane lei pentru programul „Împreună pentru un județ curat”