fbpx
 

Câmpia Turzii: primarul Dorin Lojigan a prezentat stadiul la zi al șantierului parcării de pe strada Gheorghe Barițiu

Câmpia Turzii: primarul Dorin Lojigan a prezentat stadiul la zi al șantierului parcării de pe strada Gheorghe Barițiu

primarul Dorin Lojigan

Dorin Lojigan, primarul Municipiului Câmpia Turzii, a transmis că lucrările de infrastructură din municipiul continuă și a prezentat stadiul la zi al șantierului parcării de pe strada Gheorghe Barițiu.

Edilul liberal a precizat că noua parcare, care se află în spatele „Complexului nou” este realizată din fondurile proprii ale primăriei.

”După desființarea garajelor din zona respectivă, echipele de la Domeniul Public SA au demarat lucrările de săpături și bordurare, iar acum se lucrează la stratul de fundație și s-a turnat asfaltul pe trotuare. După această etapă, vor fi turnate straturile de asfalt și se va trasa parcarea. La finele lucrărilor, numărul locurilor de parcare va fi cu mult mai mare față de numărul de garaje desființate. De asemenea, parcarea va avea ieșire la străzile Aviatorilor și Plopilor, în zonă nemaiexistând stâlpișori de restricționare a traficului.”, a declarat liberalul Dorin Lojigan.

Sursă: Facebook Dorin Lojigan

Articolul Câmpia Turzii: primarul Dorin Lojigan a prezentat stadiul la zi al șantierului parcării de pe strada Gheorghe Barițiu apare prima dată în PNL media.


Source: PNL Noutati
Câmpia Turzii: primarul Dorin Lojigan a prezentat stadiul la zi al șantierului parcării de pe strada Gheorghe Barițiu