14 iun. Tulcea: Finanțare de 4,5 milioane de euro pentru școlile din municipiu
Unităţile şcolare din municipiu vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale, după ce Primăria Tulcea a obţinut finanţare europeană în valoare de 4,5 milioane de euro, a anunţat primarul liberal Ştefan Ilie.
„Mulţumesc colegilor din Primăria Municipiului Tulcea, din toate şcolile oraşului pentru parteneriatul deschis şi eficient şi transmit felicitări către Palatul Copiilor şi fiecărei primării din judeţ, care a obţinut finanţare în cadrul acestei sesiuni deosebit de importante pentru viitorul învăţământului tulcean!”, a declarat Ştefan Ilie.
,,Proiectul a fost depus pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Proiectul depus de Primăria Municipiului Tulcea a obţinut finanţare europeană nerambursabilă pentru: Grădiniţele cu program prelungit Dumbrava Minunată, Nr.18, Nr.17, Nr.3, Şcolile gimnaziale Nr.12, Ioan Neniţescu, Alexandru Ciucurencu, Constantin Găvenea, Elena Doamna, Ion Luca Caragiale, Nifon Bălăşescu, Şcoala Profesională Danubius, Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Casian, Liceele Tehnologice Anghel Saligny, Brad Segal, Henri Coandă, Ion Mincu, Liceele Teoretice Grigore Moisil şi Ion Creangă, Liceul de Arte George Georgescu şi Colegiile Spiru Haret şi Delta Dunării.
Proiectul are o valoare totală de 22.566.243,80 lei, respectiv 4.500.000 euro, fonduri europene nerambursabile. Proiecte similare au fost depuse şi de mai multe primării din judeţ.”, transmite primăria municipiului Tulcea.
Articolul Tulcea: Finanțare de 4,5 milioane de euro pentru școlile din municipiu apare prima dată în PNL media.
Source: PNL Noutati
Tulcea: Finanțare de 4,5 milioane de euro pentru școlile din municipiu